Bine ai venit în 'Grǎdina mea de gânduri'!
Acesta este locul în care voi așterne gânduri, emoții, întrebǎri, idei, poezii, poeme, cuvinte, propoziții mai lungi sau mai scurte, citate care-mi atrag atenția. Provocarea mea cu mine va fi ca pentru un an de zile sǎ scriu aici zilnic, mǎcar un cuvânt și astfel sǎ marchez încheierea unui deceniu de viațǎ și începerea altuia.
Diversitatea este minunatǎ, atâta vreme cât nu este prea aproape de noi. Realitatea este cǎ noi ne simțim cel mai bine în familiar, și-atunci întotdeauna ne vom simți amenintați când ceva din exterior este altfel decât suntem obișnuiți. Secretul este sǎ explorǎm conștient și sǎ ne lasǎm atinși continuu de lucruri si de ființe care sunt diferite de noi. În același timp sǎ pastrǎm tot timpul contactul cu noi înșine, cu toata ființa noastrǎ. Sǎ fim curioși cǎtre noi și cǎtre celǎlalt!

O zi fǎrǎ reflecție este o zi pierdutǎ, fǎrǎ sǎ te lași mișcat în interior de ceva dinafara ta sau dinǎuntrul tǎu, fǎrǎ sǎ aduci în conștiințǎ acea atingere, chiar dacǎ nu-i deslușești întreg înțelesul.
Într-o zi de varǎ am primit un nume în limba englezǎ care s-ar traduce prin: Compasiunea Serenǎ a Sursei (Serene Compassion of the Source). L-am interpretat ca fiind o aspirație constantǎ a vieții mele de atunci înainte și-am tot încercat, uneori cu mari eforturi, sǎ ofer compasiune celor din jurul meu, chiar și atunci când nu meritau sau chiar când mǎ rǎneau. Rǎmâneam dârzǎ în durerea mea, provocatǎ de ei, deși era evident pentru cei din jur cǎ 'mi-o luam', cum ar zice colega mea. De abia dupǎ ani de zile de la acea întâmplare am realizat cǎ, pentru a merita numele ǎsta, este nevoie ca, în primul rând, sǎ-mi acord mie aceastǎ 'compasiune serenǎ' și de abia dupǎ aceea sǎ ofer în exterior. Calea înspre înafara noastrǎ este prin înǎuntrul nostru! (The Way Out Is In)
Noi nu putem afirma cǎ suntem în câmpul care se manifestǎ în jurul nostru, ci cǎ suntem o parte activǎ a acestuia. Dinamica din câmp este influențatǎ în permanențǎ de cǎtre fiecare dintre noi și doar în aceastǎ masurǎ putem spune cǎ avem acces la ceea ce numim câmp, indiferent de care este rolul nostru în acesta. Cu alte cuvinte nicio ființǎ umanǎ nu are puterea supremǎ, indiferent de context sau de poziția în care se aflǎ, nici mǎcar în ceea ce privește propria viațǎ, din pǎcate sau din fericire. Atunci de unde vine iluzia de Salvator, de unde dorința asta de a înmâna unei singure persoane puterea asupra noastrǎ, individual sau colectiv?

Artistul este copilul care a supraviețuit. Ursula K. Le Guin

Adevărata valoare a unei ființe nu stă în înfățișarea sa, ci în ceea ce este în interiorul ei: în caracter, în sentimente și în felul în care îi tratează pe ceilalți.
Vi s-a spus vreodatä: 'Nu mai lua lucrurile atât de personal?'. Ei bine este normal sǎ luǎm totul personal, cǎci suntem oameni și traducem ceea ce vine câtre noi prin întreaga ființǎ umanǎ - simțuri, gânduri, experiențe, sentimente, emoții, stǎri, rațiuni, credințe... Ca sǎ decodifice toate aceste lucruri, creierului uman consumǎ enorm de multǎ energie, de aceea de multe ori punem lucrurile pe 'pilot automat' și trecem prin viațǎ fǎrǎ sǎ mai fim atenți la noi sau sǎ încercǎm mǎcar sǎ traducem toate aceste informații. Așadar este natural sǎ o luǎm personal, suntem persoane, nu roboți, dar important este ce facem cu informațiile pe care le primim, pe toate canalele de recepție ale ființei noastre? Acesta este momentul în care decidem cum acționǎm, într-o modalitate mai personalǎ sau mai profesionalǎ, congruent cu contextul în care ne desfǎșurǎm activitatea, cu regulile, cu cutumele, cu tipul de relație sau cu rolul în care ne gǎsim. De abia când reușim sǎ ne ajustǎm comportamentul și reacția la impulsurile din exterior, de abia atunci putem spune cǎ acționǎm într-un mod conștient!
Mǎ întreb cât de capabili suntem noi, ca ființe umane, sǎ intrǎm în dialog cu o altǎ ființǎ, sǎ-l 'vedem', sǎ-l ascultǎm, sǎ construim un pod cǎtre celǎlalt? Asta presupune intenție, disponibilitate, deschidere, cunoaștere a propriei persoane astfel încât sǎ deslușim ce se întâmplǎ la capǎtul nostru și-apoi curaj, curiozitate și încredere în faptul cǎ și pe celǎlalt mal este o zbatere asemǎnǎtoare. De cele mai multe ori ne lǎsǎm consumați de povestea noastrǎ, de propriile noastre emoții, sentimente, gânduri, credințe, automatisme, rezonanțe, nevoi pe care, câteodatǎ, nici nu suntem conștienți cǎ le avem. Și-atunci este mult prea mult ce se întâmplǎ pe malul nostru ca sǎ mai avem energie pentru a trece dincolo. Dialogul rǎmâne blocat, fǎrǎ nici mǎcar un pas fǎcut pe podul dintre noi. Dacǎ îl folosim ca metaforǎ pentru relația dintre doi oameni, atunci podul existǎ oricum, dar starea lui se poate degrada sau actualiza moment de moment, prin felul în care interacționǎm, vorbim despre sau chiar ne gândim la celǎlalt. Depinde doar de modul în care ne aducem, fiecare dintre noi, în relație, câți pași putem sǎ facem pe podul relațional și cum îl îngrijim, împreunǎ!

Paradoxul vremurilor noastre este că avem clădiri mai înalte, dar o răbdare mai scurtă; autostrăzi mai largi, dar orizonturi mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin. Avem case mai mari și familii mai mici, mai multe facilități, dar mai puțin timp. Avem mai multe diplome, dar mai puțină înțelepciune; mai multe cunoștințe, dar mai puțin discernământ; mai mulți experți, dar și mai multe probleme; mai multe medicamente, dar mai puțină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim nesăbuit, râdem prea puțin, conducem prea repede, ne enervăm prea tare, stăm treji până târziu, ne trezim obosiți, citim prea puțin, ne uităm prea mult la televizor și ne rugăm prea rar. Ne-am înmulțit bunurile, dar ne-am diminuat valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar și urâm prea des.
Am învățat cum să ne câștigăm existența, dar nu și cum să trăim cu adevărat. Am adăugat ani vieții, dar nu viață anilor. Am ajuns până la Lună și ne-am întors, dar ne e greu să traversăm strada pentru a cunoaște un nou vecin. Am cucerit spațiul cosmic, dar nu și pe cel interior. Am realizat lucruri mai mari, dar nu și mai bune.
Am curățat aerul, dar ne-am poluat sufletul. Am cucerit atomul, dar nu și propriile prejudecăți. Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin. Ne facem mai multe planuri, dar realizăm mai puține lucruri. Am învățat să ne grăbim, dar nu și să așteptăm. Construim mai multe computere pentru a stoca mai multe informații și a produce mai multe copii ca niciodată, dar comunicăm tot mai puțin.
Trăim vremuri ale mâncării de tip „fast-food” și ale digestiei lente, ale oamenilor importanți, dar cu caracter mărunt, ale profiturilor uriașe și ale relațiilor superficiale.
Sunt vremuri cu două venituri în familie, dar și cu mai multe divorțuri; cu case luxoase, dar cu cămine destrămate. Sunt zilele călătoriilor rapide, ale scutecelor de unică folosință, ale unei moralități efemere, ale aventurilor de o noapte, ale obezității și ale pastilelor care fac orice: de la a ne înveseli sau a ne calma, până la a ne ucide. Este o vreme în care vitrinele sunt pline, dar depozitele sunt goale. O vreme în care tehnologia îți poate aduce această scrisoare și în care poți alege fie să împărtășești acest gând, fie pur și simplu să apeși butonul „șterge”...
Nu uita să petreci timp alături de cei dragi, căci ei nu vor fi mereu lângă tine. Nu uita să spui o vorbă bună cuiva care te privește cu admirație și uimire, căci acea mică ființǎ va crește curând și va pleca de lângă tine.
Nu uita să-l îmbrățișezi cu căldură pe cel de lângă tine, căci aceasta este singura comoară pe care o poți dărui din inimă și care nu costă niciun ban.
Nu uita să le spui „Te iubesc” partenerului și celor dragi, dar, mai presus de toate, să o spui din tot sufletul. Un sărut și o îmbrățișare pot alina suferința atunci când vin din adâncul ființei tale.
Nu uita să te ții de mână cu celălalt și să prețuiești clipa, căci s-ar putea ca, într-o zi, acea persoană să nu mai fie acolo. Fă-ți timp pentru iubire, fă-ți timp pentru a vorbi! Și fă-ți timp să împărtășești gândurile prețioase pe care le porți în minte.
Paradoxul vremurilor noastre, Bob Moorehead

Am învǎțat târziu în viațǎ care este importanța celebrǎrilor și a aniversǎrilor. Nici acum nu-mi iese prea bine, de aceea spun DA ori de câte ori am prilejul sǎ mai învǎț oleacǎ.
Ceea ce facem din fricǎ nu este hrǎnitor pentru ființa noastrǎ. De multe ori aceastǎ fricǎ ne-o inducem singuri prin FOMO (Fear Of Missing Out = Frica de a pierde / rata ceva). Cum ar arǎta relațiile noastre dacǎ am acționa din JOMO (Joy Of Missing Out = Bucuria de a pierde / rata ceva)? Este un altfel de a spune sǎ lǎsǎm la o parte ceea ce nu ne mai servește, ce nu ne mai aduce bucurie, ce ne ține în loc sau chiar ne face rǎu.
Tatǎl meu avea credința cǎ este necesar sǎ se stingǎ ceva pentru a se aprinde altceva. Dar dacǎ este adevǎratǎ teoria conform cǎreia nimic nu dispare de tot, ci numai se transformǎ? Asta ar însemna cǎ nu existǎ naștere și nici moarte, creația este în continuǎ mișcare și schimbare. Sau poate se întamplǎ încheieri și începuturi în fiecare moment, prea multe ca sǎ le putem percepe. Le remarcǎm doar pe cele evidente, deși dinamica câmpului este permanentǎ.
Te-am vǎzut, Tata, îți mulțumesc cǎ ai venit! E rândul meu sǎ-ți urez 'La mulți ani!', oriunde ai fi. La mulți ani și Anei tale! Mǎ aplec cu adâncǎ recunoștințǎ în fața amândurora. Vǎ iubesc!

Familia...

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie şi palidă,
voiam să mă-ncarc de cenuşa
cocorilor mei nestatornici
şi vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;
voiam să-mi aprind într-o noapte
ţigara mai albă ca luna,
şi-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forţa-i ascunsǎ şi gravă;
voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – şi să lunec
odată cu vara în toamnă...
Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din privelişti
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit...
Pentru Tic - "Voiam să rămân în septembrie", Nina Cassian

Autenticitate vs. Adevǎr
O viațǎ plinǎ de energie este o viațǎ trǎitǎ cât mai autentic, apropiat de esențǎ, de identitatea și originea Sinelui, cu originalitate și sinceritate. Am putea spune cǎ autenticitatea este 'adevǎrul meu', al fiecǎruia în parte.
Adevǎrul 'adevǎrat' este cunoscut doar de cǎtre 'Creator', indiferent cine considerǎm cǎ este acesta.
Imagine din prima ediție Proud To Be Romanian
This being human is a guest house.
Every morning a new arrival.
A joy, a depression, a meanness,
some momentary awareness comes
as an unexpected visitor.
Welcome and entertain them all!
Even if they’re a crowd of sorrows,
who violently sweep your house
empty of its furniture,
still, treat each guest honorably.
He may be clearing you out
for some new delight.
The dark thought, the shame, the malice,
meet them at the door laughing,
and invite them in.
Be grateful for whoever comes,
because each has been sent
as a guide from beyond.
The Guest House, Rumi
A fi om este ca o casă de oaspeți.
În fiecare dimineață, un nou sosit.
O bucurie, o tristețe, o răutate,
o clipă de conștientizare
vine ca un oaspete neașteptat.
Întâmpină-i pe toți și primește-i cu drag!
Chiar dacă sunt o mulțime de necazuri
care îți mătură cu putere casa,
lăsând-o goală de tot ce are,
totuși, tratează fiecare oaspete cu onoare.
Poate că el îți face loc
pentru o nouă bucurie.
Gândul întunecat, rușinea, răutatea —
întâmpină-le râzând la ușă
și poftește-le înăuntru.
Fii recunoscător pentru oricine vine,
pentru că fiecare a fost trimis
ca un călăuzitor de dincolo.
Casa de oaspeti, Rumi
Cum vrei sǎ-ți trǎiești restul vieții? Cu sens... Altfel voi continua sǎ nu fiu așa cum sunt!
Îmi place mult sǎ învǎț de la copiii mei, deși am nevoie de o anumitǎ disponibilitate pentru asta. Nevoia vine în primul rând din Ego, din a admite cǎ nu le știu pe toate și cǎ cei pentru care obișnuiam sǎ fiu tot universul lor, cunosc acum anumite lucruri mai bine decât mine.
Mǎ uimește constant modul în care descoperǎ ei lumea de dincolo de familia noastrǎ, cum se raporteazǎ la un celǎlalt, dar mai ales cum se aduc în prietenii.
Venim pe lume în relație, iar șansele noastre de supraviețuire au fost întotdeauna mai mari împreunǎ.
Oare de ce uitǎm atunci sǎ fim generoși? Oare de ce uitǎm sǎ dǎruim, fǎrǎ a aștepta ceva înapoi?

Conexiune, Compasiune, Civilizație - cei trei "C" necesari umanitǎții pentru a supraviețui. Începe prin a-i exercita în relația cu tine însǎți!

Cum sǎ fii fericit, fǎrǎ sǎ fii supǎrat?
Cum sǎ fii curios, fǎrǎ sǎ devii obsedat?
Cum sǎ fii încrezǎtor, fǎrǎ umbre de îndoialǎ?
Cum sǎ fii în control, fǎrǎ sǎ abandonezi?
Cum sǎ ai siguranțǎ, fǎrǎ sǎ riști?
Cum sǎ menții stabilitatea, fǎrǎ schimbare?
Echilibrul vine din dinamica polaritǎților, din aceste forțe opuse și complementare, nu din lipsa lor.
Salvie + Lemongrass + Vetiver = Calm, Regenerare, Echilibru, Claritate, Onestitate, Curaj, Concentrare, Bucurie, Integrare.
https://almayurveda.pt
Acest loc unde timpul se dilatǎ, unde soarele pǎtrunde doar atât cât trebuie, unde inimile se deschid și se întâlnesc, unde uneori e greu și prea mult, alteori pare cǎ nu se întǎmplǎ nimic, unde facem colecție de lacrimi, dar și de zâmbete, unde orice este primit fix așa cum este, acolo unde se așterne liniștea și pacea.

Tilda Swinton’s "Notes for Radical Living"
'Make friends with chaos
Hold a calm mind
Let things shake
Forgive human frailty
Champion second chances
Defy unkindness
Reverence fellowship
Listen to the quiet
Respect the young
Seek growth
Trust in change
Treasure learning
Inspire faith in evolution
Reach beyond the binary
Be wary of the doubtless
Honour the brightheaded
Grow plants
Be electric
Cherish language
Dance daily
Sing into pain
Challenge assumptions
Follow the wind
Look upwards
Swoon under clouds
Feel your courage
Face forward
Read history
Open your ears
Drop your shoulders
Bend your knees
Raise the roof
Keep breathing
Be trustworthy
Take care of yourself
Believe in goodness
Head for the light'
RO:
Împrietenește-te cu haosul
Păstrează-ți mintea calmă
Lasă lucrurile să se zguduie
Iartă fragilitatea umană
Întotdeauna susține a doua șansǎ
Înfruntă lipsa de bunătate
Cinstește camaraderia
Ascultă liniștea
Respectă-i pe cei tineri
Caută să crești
Ai încredere în schimbare
Prețuiește învățarea
Inspiră încredere în evoluție
Depășește gândirea binarǎ
Ferește-te de cei care nu se îndoiesc niciodată
Onorează mințile strălucite
Crește plante
Fii electric
Prețuiește limbajul
Dansează în fiecare zi
Cântă în durere
Pune la îndoială presupunerile
Urmează vântul
Privește în sus
Lasă-te vrăjit de nori
Simte-ți curajul
Privește înainte
Citește istoria
Deschide-ți urechile
Lasă-ți umerii să cadă
Îndoaie-ți genunchii
Ridică acoperișul
Continuă să respiri
Fii demn de încredere
Ai grijă de tine
Crede în bunătate
Îndreaptă-te spre lumină
'Invisible is what lies beyond us, below us, inside us and even above us: beyond our sight, above or below the limits of our hearing or our imagination, inside that outer wraping of our personality we call a self.'
Consolations II, David Whyte
RO: Invizibilul este ceea ce se află dincolo de noi, sub noi, înăuntrul nostru și chiar deasupra noastră: dincolo de vederea noastră, dincolo de limitele auzului sau ale imaginației noastre, în interiorul acelui înveliș exterior al personalității pe care îl numim „sine”.

Oare de ce mi se pare egoist mesajul acestei caligrafii?
Ea s-ar traduce cu 'sunt aici pentru mine' și-mi pare cǎ exprimǎ o observație a realitǎții, anume faptul cǎ fiecare este responsabil în primul rând pentru Sine. Când uitǎm acest lucru tindem sǎ ne îndepǎrtǎm de propria existențǎ, iar justificǎrile pentru asta pot fi nenumǎrate. În același timp cred cǎ este necesar sǎ ne alocǎm timp de reflecție și dacǎ primul gând care apare citind caligrafia este 'Bineînțeles!' :)
Plum Village Caligraphy
Te-am întâlnit acum
Pe tine, cea care ești
În mine, încǎ
Înainte de început,
Imaterialǎ,
Nevazutǎ, simțitǎ,
Fantoma din mine.
